9.107 din 20.000 de semnături

Petiție

Domnule președinte Klaus Iohannis,
Vă cerem să nu promulgați legea care dă undă verde la exportul paralel de medicamente pentru orice farmacie sau lanț de farmacii. Pacienții români au nevoie de medicamente accesibile, la prețuri corecte, nu de măsuri greu de monitorizat care favorizează doar lanțurile de farmacii!

De ce este important?

Dacă această lege va fi promulgată, până și farmacia noastră de la colț de stradă va rămâne fără medicamentele pe care ne bazăm. De ce? Pentru că, prin legea exportului paralel, farmaciile pot alege dacă vând medicamentele pacienților, la un preț mai mic, sau le exportă pentru un preț mai mare.


Acest lucru ar fi un dezastru pentru fiecare pacient - medicamentele nu există “în stoc”, ele sunt produse în baza unor estimări ale bolnavilor existenți și a unui consum aproximativ. Așadar, există riscul ca numărul limitat de pastile produse să fie vândute pentru profit în afara țării și să nu mai ajungă la pacienții de aici.


Exportul paralel de medicamente este la un pas de a deveni legal. Deputații au adoptat miercuri, 19 aprilie, proiectul de lege care dă voie oricărei farmacii să facă și vânzare en-gros.


Legea se află acum pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare.

Este ultima șansa pe care o avem sa oprim aceasta lege.

Semnează și distribuie petiția către toți cunoscuții tăi!


Următorul pas: dă de veste