Semnează petiția!
Către:
Premierul Florin Cîțu
Ministrul Sănătății, Cseke Attila
Petiție
Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă solicităm să cereți activarea mecanismului european de protecție civilă, ca România să primească, în pandemie, sprijin din partea țărilor europene. Numărul cazurilor este în continuă creștere, spitalele sunt aproape pline, iar în curând pacienții grav afectați de Covid nu vor mai avea loc la terapie intensivă.
De ce este important?
Update 5 octombrie 2021: CNSU a cerut activarea mecanismului European pentru Protecție Civilă. Însă doar pentru a obține medicamente pentru pacienți COVID. În aceeași zi, în România nu mai era niciun pat liber de ATI, în afară de cele din rezerva operațională, iar spitalele s-au închis pentru pacienții non-COVID care nu sunt urgențe.
România are nevoie de sprijin european pentru a supraviețui valului patru al pandemiei. Prin activarea mecanismului european, bolnavii care nu mai au loc în spitalele din România vor putea fi transferați în spitale din alte țări europene.
De asemenea, România poate primi de la alte state echipamente, medici, paturi de terapie intensivă și chiar spitale mobile. Deja la Constanța situația este dramatică, după ce secția ATI a luat foc și toți bolnavii Covid au fost transferați către alte spitale.
Pe 30 septembrie 2021 s-a înregistrat un nou record absolut al infectărilor cu Coronavirus: 12.000 de îmbolnăviri. A crescut și numărul pacienților internați la ATI, unde sunt 1.364 de bolnavi, iar 176 de decese au fost raportate de autorități.
O zi mai târziu, un incendiu a distrus secția de terapie intensivă a spitalului de boli infecțioase din Constanța, unde erau internați pacienții cu Covid. 7 persoane au murit, iar restul pacienților bolnavi de Covid au fost transferați la alte spitale.
De aceea, apelarea la mecanismul UE ar putea fi singura șansă la viață pentru românii cu forme grave ale bolii. Nu vrem să ajungem în situația de după incendiul de la Colectiv, când autoritățile din România, deși depășite de situație, nu au cerut sprijin european.
Situația este gravă și în restul țării, unde secțiile de terapie intensivă sunt aproape pline, iar medicii de abia mai fac față cazurilor de Covid în continuă creștere. Din cauză că tulpina Delta este mai contagioasă, creșterea numărului de cazuri noi este mult mai rapidă față de celelalte 3 valuri pandemice.
Durează doar 24 de ore ca Mecanismul să fie activat, decizia este la autorități.
Semnează acum petiția, ca să convingem Guvernul României cât mai repede!