Către:
Parlamentul României
Petiție
Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă cerem să reintroduceți în Codul Silvic articolul care prevede confiscarea camioanelor care transportă ilegal materiale lemnoase. Acest articol a fost eliminat, pe ascuns, de reprezentanții Guvernului, după finalizarea consultărilor publice. Vă cerem să nu vă asociați cu mafia lemnului, prin eliminarea unei prevederi legislative care a dus până acum la confiscarea a sute de camioane care transportau lemn furat.
De ce este important?
Măsura confiscării mijloacelor de transport folosite pentru a fura lemn este una dintre cele mai eficiente măsuri de diminuare a tăierilor ilegale. [1] A fost introdusă în Codul Silvic în anul 2020, la presiunea societății civile, cu scopul de a bloca lanțul de distribuție a materialului lemnos furat.
În doar 9 luni de la adoptarea acestei măsuri, doar în județul Suceava, au fost confiscate 34 de camioane surprinse în flagrant de polițiști. [2] La nivelul întregii țări, sute de camioane au fost confiscate.
Având în vedere succesul dovedit al acestei măsuri, era de așteptat ca prevederea privind confiscarea camioanelor să rămână și în textul Codului Silvic aflat în lucru de mai bine de un an de zile. A și rămas, într-o formă diluată, în textul pus în dezbatere publică. Apoi, articolul a fost eliminat cu totul, pe ascuns, chiar înainte de adoptarea proiectului legislativ de Guvern.
Urmează votul în Parlament, unde textul legii silvice mai poate fi, încă, modificat.
Vom putea convinge parlamentarii să ne asculte pe noi, nu mafia lemnului, doar dacă suntem covârșitor de mulți. Suficient de mulți pentru a le pune în pericol viitorul politic la alegerile care urmează.
Așa că semnează și tu petiția prin care cerem ca cei ce transportă lemn furat să rămână, la fel ca până acum, fără camioane.
Campanie realizată în colaborare cu România Curată.
***
Surse:
[1] CODUL SILVIC din 19 martie 2008 (**republicat**) - art. 68, alin. 2 indice 2
[2] România curată - Camioane de un milion de euro confiscate de la Mafia Pădurilor, într-un singur județ!