3.564 din 5.000 de semnături

Semnează petiția!

Către:

Nicolae Ciucă, premierul României

Petiție

Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă cerem să interziceți importul de combustibili fosili din Rusia, prin care Putin își finanțează războiul. În 2019, România a cheltuit 2,5 miliarde de euro pe cărbunele, petrolul şi gazul rusesc [1]. Sunt bani pătați cu sânge, pe care regimul de la Kremlin i-a folosit pentru a susține războiul împotriva Ucrainei. Pentru a încheia dependența de combustibili fosili, e timpul să luați măsuri urgente pentru producția de energie regenerabilă, sporirea eficienței termice a clădirilor și electrificarea transportului.

De ce este important?

Parlamentul European a cerut liderilor UE interdicție totală a importului de petrol, gaze și cărbune din Rusia [2]. În plus, la jumătatea lui august 2022, UE vrea să interzică importul de cărbune rusesc [3]. Cu atât mai mult, Guvernul trebuie să pună imediat în practică un pachet de măsuri pentru asigurarea independenței și eficienței energetice a României.

Energie din surse regenerabile

- Un plan pentru interzicerea importurilor de combustibili fosili din Rusia (pentru fiecare resursă în parte) și un termen limită pentru oprirea comerțului cu Rusia, fără afectarea României pe plan energetic.

 - România ar putea produce la Marea Neagră, prin turbine eoliene, aproape toată energia generată în prezent în țara noastră. Vrem deblocarea legii din Parlament [4].

 - În 2020 erau 514 prosumatori (n.ed. producători și consumatori de energie din surse regenerabile) în România, față de 88.112 în Ungaria. Solicităm simplificarea Programului Național pentru Prosumatori [5].

 - Investiții în capacități de stocare a energiei produse din surse regenerabile, pentru ca aceasta să poată fi utilizată mai târziu.

Eficiența termică a clădirilor

 - Aproape 8 din 10 clădiri au nevoie de reabilitare energetică, însă rata de renovare rămâne redusă (1.3% pe an). Cerem un program național pentru mediul rural, care ar economisi între 30 și 60% din consumul de energie pentru fiecare locuință renovată [6].

 - Vrem lansarea unui program național pentru renovarea clădirilor publice.

Decarbonizarea transportului:

 - Cerem un program guvernamental de sprijin pentru achiziționarea de mijloace de transport public electrice, atât pentru mediul urban, cât mai ales pentru cel periurban.

 - Vrem mai multe investiții în electrificarea feroviară și pentru achiziționarea de trenuri.

 - Solicităm unirea suburbiilor cu orașele mari, prin modernizarea liniilor de tren deja existente.

 - Cerem extinderea infrastructurii pentru ciclism și transport alternativ, în orașe și zona periurbană.

***

Note:

[1]beyond-coal[.]eu, EU members spending on russian fossil fuells

[2]europarl.europa[.]eu, PE solicită un embargo total asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz din Rusia

[3]digi24[.]ro, Reuters: La presiunea Germaniei, Uniunea Europeană amână până în august interzicerea importurilor de cărbune din Rusia

[4]economica[.]net, Potențialul României în eolian offshore: 22.000 MW instalați în turbine fixe, producție aproape egală cu tot ce se generază acum în România – EPG

[5]serbia-energy[.]eu, Hungary: Prosumers in feed-in tariff scheme increased by 49 %

[6]hotnews[.]ro, România Eficientă: Aproape 8 din 10 clădiri au nevoie de reabilitare energetică, însă rata de renovare rămâne redusă

Contribui și tu?

Donez 0 RON

Donate to declic.ro!

Donația ta este

Donez O dată Donez lunar

Donația ta

200 RON
Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

Știm că ai un program încărcat și uneori nu apuci să citești e-mailurile trimise de echipa Declic. Așa că am creat un nou canal prin care să comunicăm succint. Sperăm să ni te alături pe Telegram, ca să rămâi la curent cu ce facem.

📱 Înscrie-te și tu apăsând unul din butoane de mai jos. Nu te costă nimic!

Te înscrii pe Telegram-ul Declic?

Promitem să-ți trimitem apeluri la acțiune clare, astfel încât tu să înțelegi rapid problema și să poți acționa și atunci când ai doar 5 minute la dispoziție.

 

În acest fel, vei putea lua parte la elaborarea legilor și politicilor care ne afectează viața. Vei putea semna petiții online, scrie parlamentarilor, vei afla de înmânările de semnături sau atelierele online. 

Comunitatea Declic intervine continuu în procesul politic. Fiecare semnătură pe care o dai, fiecare share către prieteni, fiecare email trimis către autorități, fiecare gest mic sau mare, contribuie la o societate mai bună. 

Pe curând!
Echipa Declic

P.S: Nu ești pe Telegram? Nu-ți face griji! Îți vom trimite în continuare noutăți pe email.