23.711 din 50.000 de semnături

Către:
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu

Petiție

Noi, semnatarele și semnatarii acestei petiții, vă cerem să publicați integral documentele Curții de la Washington privind arbitrajul dintre România și Gabriel Resources pe tema Roșiei Montane. Orice încercare de a ascunde cetățenilor României informații din decizia arbitrală sau din dosar ne va face să credem că există o înțelegere ilicită împotriva interesului național, în care sunt implicați politicieni, funcționari publici și compania canadiană.

De ce este important?

Istoricul proiectului Roșia Montană ne arată un șir lung de înțelegeri secrete între politicienii de la București și compania canadiană, acorduri dubioase care continuă să păgubească statul român. [1]

Licența de exploatare a fost dată în schimbul unor călătorii ale șefilor Agenției Naționale de Resurse Minerale la Las Vegas și Rio de Janeiro.

Descărcarea arheologică pentru masivul cu cele mai multe galerii romane și pre-romane a fost dată în urma unui contract de 70 de milioane de dolari, încheiat în anul 2011 între companie și Ministerul Culturii, condus la acea vreme de Kelemen Hunor.

Legea specială pentru Roșia Montană a fost trimisă Parlamentului după un acord secret încheiat de Guvernul Ponta și Gabriel Resources.

Toate aceste exemple și multe altele ne duc cu gândul la blat între politicieni și companie, mai ales că:

  • Statul Român, în acord cu Gabriel Resources, a cerut Tribunalului să nu publice documentele depuse în arbitraj;
  • Audierile au fost și ele secrete, statul român refuzând să fie transmise mărturiile foștilor prim-miniștri Emil Boc sau Victor Ponta;
  • Guvernul Ciolacu a ignorat în august 2023 memoriul societății civile depus la Washington, care pleda pentru corectarea valorii compensațiilor cerute de compania minieră. Aceste despăgubiri se bazează pe prețul acțiunilor, umflat de faptul că Gabriel Resources și-a mințit investitorii. Nu le-a spus că proiectul avea nevoie să fie declarat prin lege de interes național pentru a începe, iar investitorii au cumpărat acțiunile la un preț artificial.

Până pe 12 martie, Tribunalul arbitral de la Washington își va anunța decizia după un proces care a durat mai bine de opt ani. Dacă statul român nu va fi de acord să publice integral decizia, atunci interesul național va fi compromis și vom avea dovada corupției transpartinice la cel mai înalt nivel.

Semnează această petiție pentru a afla adevărul despre Roșia Montană și cine a trădat interesele României.

Surse:
[1] Mining Watch România, Roșia Montană – transparența promisă de premierul Ciolacu e un măr otrăvit

Contribui și tu?

Donez 0 RON

Donate to declic.ro!

Donația ta este

Donez o dată Donez lunar

Donația ta

200 RON
Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

Avem o veste bună! Poți afla despre campaniile și tacticile noastre de presiune publică direct din aplicațiile pe care le folosești cel mai des. Acum putem comunica mai eficient și mai rapid prin intermediul canalelor noastre de Whatsapp și Telegram, numite „România face Declic".

Avantajele pentru care să te alături acestora sunt multe, . Informațiile sunt scurte și la obiect, direct în aplicațiile care îți plac. Astfel, pe Whatsapp sau Telegram te poți mobiliza rapid pe subiectele care te interesează, fără un efort în plus.

Așa că nu mai ezita, află pe scurt ce punem la cale direct din Whatsapp sau Telegram. Te alături canalului „România face Declic”?