Contribui și tu?

Donează acum pentru campania prin care Comunitatea Declic promovează votul informat. Cu cât strângem mai repede banii, cu atât vom putea să punem planul în aplicare.
Donează apăsând butonul „Plătesc în siguranță”. Donația e 100% sigură.
Te vom informa despre fiecare pas pe care îl facem în această campanie, dacă te-ai abonat la mailurile noastre.
Alte modalități de a dona
Când vine vorba de alegeri, Comunitatea Declic se mobilizează mereu pentru un vot informat și democratic.
Dar nu doar atât. Ne unim și pentru a cere, împreună, reprezentare corectă!
Partidele refuză să pună femeile pe listele eligibile la alegeri. Așa am ajuns la coada clasamentului în UE, cu doar 18% dintre parlamentari femei. Câteva parlamentare își propun, însă, modificarea situației. Ele au inițiat un proiect de lege care obligă partidele să aibă minim 33% femei printre candidații eligibili. Doar că proiectul e blocat de peste un an și jumătate chiar de colegii lor, care dețin majoritatea parlamentară. Pot reuși să treacă legea dacă au sprijinul societății.
Așa că am lansat o petiție pentru deblocarea legii, pe care te rog să o semnezi chiar acum.
Donează 3,5% din impozit până la 25 mai
Donează prin Paypal
Donează prin direct debit
Donează prin virament bancar
