17.525 din 50.000 de semnături

Semnează acum petiția!

Către:

Ministerul Mediului

liderii grupurilor parlamentare

Petiție

Noi, semnatarii acestei petiții, cerem includerea tuturor pădurilor seculare de peste 140 de ani în categoria zonelor de protecție strictă. Pădurile de peste 140 de ani sunt prea bătrâne pentru a mai avea o valoare economică reală. În schimb, au o valoare uriașă, din punct de vedere ecologic.
Interziceți, prin lege, orice tip de exploatare forestieră pe suprafața acestor păduri.

De ce este important?

În România, peste 160.000 de hectare păduri seculare de peste 140 de ani sunt în pericol de dispariție. Pentru că legea o permite, zeci de mii arbori de sute de ani sunt puși la pământ, anual, de industria forestieră.

Valoarea acestor păduri este uriașă. Sunt habitat pentru mii de specii a căror supraviețuire depinde de existența acestor vechi ecosisteme unice în Europa [1]. Și tocmai vechimea și maturitatea acestor ecosisteme le permite să se apere de dăunători și să prospere fără intervenția silvicultorilor.

Pe de altă parte, pădurile de peste 140 de ani au o valoare relativ mică pe piața lemnului. Cu mici excepți, copacii ajunși la această vârstă nu mai pot fi utilizați în industria mobilei. Mai pot fi folosiți doar ca lemn de foc.

România are cele mai valoroase păduri seculare ale Europei. A le tăia este un demers din care pierdem noi toți. Mai puțin pentru cei care le pun la pământ și le vând ca lemn de foc, pentru un profit meschin. În plus, exploatarea acestor păduri este un demers inutil! Avem peste 6 milioane de hectare de suprafețe împădurite mai tinere care sunt destinate producției de cherestea sau lemn de foc.

România a asumat, prin Strategia Națională pentru Păduri [2], creșterea la 10% a suprafețelor strict protejate de pe teritoriul țării, până în anul 2030. Protecția strictă a pădurilor seculare de peste 140 de ani ar fi un prim pas în atingerea acestui obiectiv.

Semnează petiția prin care cerem protecție strictă pentru pădurile seculare de peste 140 de ani. Cerem interzicerea oricărui tip de exploatare forestieră în aceste zone și încadrarea lor în categoria Rezervațiilor Științifice [3].

***

Note:
[1] European Forest Institute - Forest Biodiversity in Europe
[2] litera9[.]com, 10 octombrie 2022, Monitorul Oficial, HOTĂRÂRE privind aprobarea Strategiei naționale pentru păduri 2030
[3] Conform liniilor directoare din OUG nr. 57 din 20 iunie 2007 privind conservarea habitatelor naturale și recomadărilor Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale (IUCN)

Contribui și tu?

Donez 0 RON

Donate to declic.ro!

Donația ta este

Donez o dată Donez lunar

Donația ta

200 RON
Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

Programul tău încărcat nu îți permite să citești mereu mailurile echipei Declic? Nu-i nimic! Diversificăm platformele pe care comunicăm, chiar pentru tine.

Intră pe canalul Telegram România face Declic pentru a primi noutățile în pastile scurte, la obiect. Află rapid ce tactici punem la cale, cum se desfășoară protestele Declic sau ce se discută în Parlament. Alătură-te canalului Declic apăsând butonul de mai jos:


Dacă nu folosești aplicația Telegram, nu-i bai. Îți vom trimite în continuare noutăți pe email.