Către:
Parlamentul României
Președintele României
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT)
Petiție
Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, cerem întărirea controlului civil real asupra tuturor serviciilor de informații din România, și anume: Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) și structurile informative din cadrul Armatei Române. Solicităm audierea publică și evaluarea urgentă a acestora în legătură cu activitatea lor privind asigurarea integrității procesului electoral.
De ce este important?
Manipularea și dezinformarea pe rețele sociale, propaganda extremistă și grupările anti-democratice sunt în creștere. Serviciile de informații ar trebui să ne protejeze de aceste pericole, dar opacitatea lor ridică serioase semne de întrebare.
În timp ce oamenii obișnuiți sunt amendați pentru postări online pro-democratice, rețelele care promovează ură și extremism rămân neperturbate. [1] Acest dezechilibru major între ceea ce se face public și ceea ce rămâne ascuns subminează încrederea în instituții.
Am ajuns să ne simțim complet lipsiți de protecție și sentimentele de frică sau nesiguranță cresc în fiecare zi. Asta se întâmplă pentru că nu există un sistem funcțional de verificare a activității serviciilor secrete. Este imposibil să știm dacă aceste instituții respectă legea sau dacă acționează în interes politic ori personal.
Fără o reformă reală, urgentă, suspiciunea cetățenilor asupra acestor instituții va crește. Doar întărirea controlului civil ne-ar putea reda încrederea.
Un control civil ar trebui să:
- >Monitorizeze activitatea SRI, SIE, DGPI și a structurilor informative ale Armatei Române și să publice rapoarte transparente pentru cetățeni.
-> Asigure respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor români, prevenind orice abuzuri sau influențe politice.
Pentru aceasta, este nevoie de organizarea unor audieri în comisiile de specialitate ale Parlamentului privind modul în care serviciile au acționat în perioada alegerilor, referitor la amenințările la adresa procesului electoral din România.
În contextul haosului provocat de anularea alegerilor prezidențiale, acum, mai mult ca oricând, vrem să putem evalua modul în care funcționează aceste instituții vitale pentru democrație și siguranța națională.
Semnează petiția pentru servicii care să lucreze pentru cetățeni, nu în secret total!
[1]HotNews, „Călin Georgescu a manipulat alegerile la nivel de țară pe TikTok, Instagram, YouTube, iar poliția a bătut la ușa unei pensionare pentru un mesaj pe Facebook. De ce nu demisionează șefii militari ai SRI, SIE și Poliției după ce au ratat un asemenea fenomen? / Dovezile că știau”, 26.11.2024.
Campanie realizată în colaborare cu:

Donează 3,5% din impozit până la 25 mai
Donează prin Paypal
Donează prin direct debit
Donează prin virament bancar




