Semnează acum petiția!
Către:
Costel Alexe - Ministrul Mediului
Ion Cupă - Președintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaților
Costel Șoptică - Președintele Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din cadrul Senatului
Petiție
Noi, semnatarii acestei petiții, am identificat un articol de lege care permite hoților să pună pe piață lemnul furat.
Este vorba de definiția materialului lemnos din Codul Silvic. Conform acestei definiții, nu tot lemnul e lemn. Tocătura, rumegușul, resturile de lemn, peleții, brichetele și numeroase alte produse nu sunt considerate material lemnos, în textul legii.
Vă cerem să identificați și să luați măsurile legale care să completeze definiția materialului lemnos din Codul Silvic.
UPDATE, 08 septembrie 2020:
După ce a fost aprobat și de deputați, Codul Silvic a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. Petiția noastră a fost un succes. Felicitări semnatarilor.
UPDATE, 2 iulie 2020:
Reprezentanții Declic au participat la întrunirea de lucru de la Ministerul Mediului pe tema modificării Codului Silvic. Printre modificările cerute de Declic se numără și completarea definiției materialului lemnos în acord cu Regulamentul European.
UPDATE, 29 iunie 2020:
Reprezentanții Declic au participat la dezbaterea din Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților. Modificarea definiției materialului lemnos se regăsește printre modificările propuse la Codul Silvic.
UPDATE, 5 mai 2020:
Proiectul de lege pornit de la prezenta petiție Declic a fost adoptat de Senat! S-a votat, în UNANIMITATE, pentru. Urmează votul în forul decizional, Camera Deputaților. Continuăm să strângem semnături.
UPDATE, 27 aprilie 2020:
Propunerea de modificare a definiției ”materialelor lemnoase” din Codul Silvic a primit raport favorabil în Comisia pentru Ape și Păduri din Senatul Românie! Raportul va fi supus plenului Senatului apoi propunerea va ajunge la Camera Deputaților, care este cameră decizională în acest caz.
UPDATE, 2 martie 2020:
Petiția noastră este susținută printr-o inițiativă legislativă (Plx 261/2020) de completare a definiției materialului lemnos în Codul Silvic.
UPDATE, 21 noimebrie 2019:
Petiția a fost înmânată Ministrului Costel Alexe. Așteptăm poziția oficială a ministerului privind problemele semnalate.
***
Date oficiale făcute publice de autorități spun că 20 de milioane de metri cubi de lemn dispar din păduri fără forme legale. Adică se fură. Dacă legea ar funcționa, lemnul furat nu ar putea fi pus pe piață, pentru că nu ar avea acte de proveniență.
Pentru a putea comercializa lemnul furat, hoții folosesc mai multe scheme explicate pe larg în ultima investigație Declic [1]. Ei profită și de un cadru legal defect, care le permite să comercializeze și să transporte acel lemn ca și când ar fi orice altă marfă.
Tocătura de lemn, peletele, brichetele, cheresteaua încleiată, diferite furniruri, rumegușul, plăcile aglomerate, lătunoaiele și alte resturi nu sunt, conform Codului Silvic, material lemnos.
Una din cele mai simple scheme de spălat lemn furat este tocarea acestuia. După ce e tocat, un copac nu mai e lemn în fața legii. Poate fi transportat și introdus pe piață fără ca autoritățile de control să poată face ceva.
Consecințele acestei scăpări din lege sunt dezastruoase pentru fondul forestier. Milioane de metri cubi de lemn furat poate fi tocat și apoi comercializat doar pe baza unor simple avize de marfă ce pot fi cumpărate de la orice librărie.
Asta deschide mafiei lemnului o poartă foarte largă prin care se pune pe piață pădurea furată. Schimbarea unui paragraf din lege poate salva suprafețe uriașe de pădure, în fiecare zi.
E simplu, trebuie doar modificată definiția materialului lemnos. Tot lemnul să fie lemn, așa cum e normal.
Dacă zeci de mii de oameni cărora le pasă de pădure semnează această petiție, noul ministru al Mediului se va implica. A declarat deja că va ține cont de semnalele venite din partea societății civile.
Semnează și tu și dă mai departe petiția prin care blocăm industria ilegală a lemnului.
[1] hotii-de-lemn.mystrikingly.com