12.931 din 20.000 de semnături

Semnează acum petiția!

Către:
Președintele Camera Deputaților
Președintele Senatului

Petiție

Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vrem ca informațiile plătite de partide să nu mai fie permise în jurnale de știri ori dezbateri televizate fără un marcaj special, așa cum este „P” pentru calupurile publicitare. Este inacceptabil să fim induși în eroare, crezând că urmărim un material jurnalistic obiectiv, când de fapt este o reclamă politică, bine mascată.

De ce este important?

În primele șapte luni din 2022, PSD și PNL au aruncat în piață peste 10 milioane de euro pentru presă și propagandă. Cam cât costă construirea unui spital. Banii vin direct de la bugetul de stat, iar marile partide i-au folosit pentru a cumpăra articole pozitive.

Am aflat aceste informații din investigațiile Europa Liberă și Recorder, nu pentru că articolele sponsorizate de politicieni ar fi fost marcate distinct. [1] [2]

Acest lucru nu ar trebui să fie posibil într-un stat democratic. Televizorul rămâne principala sursă de informare în România. Iar noi am primit, în loc de informații echilibrate, știri favorabile partidelor care au plătit mai mult.

Dreptul nostru la informare este călcat în picioare. Dacă nu ne împotrivim acestor tactici de manipulare colectivă, riscăm să ajungem să vedem la televizor doar realitatea pe care vor partidele s-o vedem.

Există un proiect de lege care prevede obligația ca patronii de presă să marcheze distinct conținutul plătit de partide, față de un conținut jurnalistic autentic.

Ca să ne asigurăm că acest proiect va trece de Parlament, este nevoie să ne implicăm noi, cetățenii, în număr cât mai mare.

Semnarea petiției este primul pas prin care punem presiune pe aleșii neamului. Vor fi nevoiți să țină cont de solicitarea noastră dacă vor vedea că suntem mulți cei care refuzăm să mai înghițim „gogoșile” politice, îmbrăcate în conținut editorial onest.

Apără-ți dreptul la o informare corectă și semnează și tu!

Note:
[1] romania[.]europalibera[.]org, 13 septembrie 2022: Agenția confidențială. Fost lider PNL: „Am plătit promovarea pe site-urile Antenelor, Digi24, Realitatea, B1, RTV, Hotnews
[2] recorder[.]ro, 14 septembrie 2022: Prețul tăcerii. O investigație în contabilitatea presei de partid

Contribui și tu?

Donez 0 RON

Donate to declic.ro!

Donația ta este

Donez o dată Donez lunar

Donația ta

200 RON
Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

Îți mulțumim pentru donație!

Dacă dorești să vezi efectele donației tale, asigură-te că te-ai abonat la mailurile din partea echipei Declic. Sau că ne urmărești pe canalele de social media, unde postăm informația într-un mod concentrat.