6.186 din 10.000 de semnături

Către: Dr. Nica Adriana Elena, manager general al Spitalului Universitar București
Cc: Victor Ciorbea, Avocatul Poporului
Sorina Pintea, Ministrul Sănătății

Petiție

Stimată doamnă,

Vă solicităm să încetați, de urgență, orice formă de abuz sau hărțuire la adresa celor doi angajați care au semnalat public neregulile de funcționare din Spitalul Universitar București.

Daniel Simion și Mariana Luceanu au atras public atenția asupra lipsei de materiale și dezinfectanți din spitalul pe care îl conduceți și se încadrează în categoria avertizorilor de integritate.

Dorim să vă semnalăm că vă aflați sub incidența legii nr. 571 din 2004, privind protecția personalului din autoritățile publice. Această lege specifică în mod clar prin articolele 7-9 că persoanelor care reclamă ori sesizează încălcări ale legii, direct sau indirect, nu li se pot aplica sancțiuni inechitabile.

Prin urmare, considerăm că este vital să remediați de urgență problemele semnalate de cei doi angajați, în loc să porniți o vendeta personală împotriva lor, care este ilegală și imorală.

De ce este important?

La începutul lunii august, Mariana Luceanu și Daniel Simion, angajați ai spitalului Universitar București, au stat 17 zile în greva foamei pentru a atrage atenția cu privire la neregulile din spital. Conform celor doi, medicii fac chetă pentru a cumpăra var și becuri, iar pentru că nu există dezinfectant, instrumentarul e spălat cu apă şi săpun lichid.

Protestul lor a ajuns și la Ministerul Sănătății care a dispus o anchetă în spital. Rezultatele acestei anchete încă nu au fost făcute publice.

De când s-au întors la lucru, Mariana și Daniel au fost hărțuiți constant. Daniel nu a mai fost primit de niciun medic în sala de operații, iar Mariana a fost concediată pe motiv că a absentat de la lucru în zilele în care a fost în greva foamei.

Ce uită conducerea Spitalului Universitar București este că România are o lege care protejează oamenii care expun ilegalități sau fapte de corupție, așa cum este și cazul lui Daniel și al Marianei. Este vorba de legea 571 din 2004 privind protecția avertizorilor de integritate.

Dacă vrem o schimbare reală a sistemului de sănătate, atunci acesta este punctul de la care putem începe. Mariana și Daniel au avut curajul să expună public situația critică în care se află Spitalul Universitar București, au pornit un control din partea ministerului, iar acum sunt hărțuiți la locul de muncă.

Depinde de fiecare dintre noi ca riscul pe care ei și l-au asumat să nu fie degeaba. Au nevoie de tot suportul nostru pentru a duce această luptă mai departe. Iar noi, cu siguranță, avem nevoie de mai mulți oameni ca ei.

Următorul pas: dă de veste

Solidaritate cu Mariana și Daniel, care au avut curajul să expună situația precară a spitalelor noastre. Nu lăsa să fie pedepsiți pentru asta! Semnează și tu!

Contribui și tu?

 

Declic este o comunitate ce militează pentru o societate mai justă în care fiecare cetățean joacă un rol activ pentru întărirea democrației din România.

Schimbarea depinde de fiecare dintre noi, iar dorința noastră este să ne susținem activitatea și să creștem prin contribuțiile celor cu spirit civic. Sprijinul oricât de mic din partea cetățenilor ne ajută să ne menținem independența și să dezvoltăm acest instrument colectiv.

***

Declic.ro este o comunitate ce militează pentru o societate mai justă în care fiecare cetățean joacă un rol activ pentru întărirea democrației din România.

Poţi contribui şi tu? Donațiile online către Declic sunt sigure, implementând certificate de securitate SSL.

Donez 0 RON

Donația ta este

O dată Donație lunară

Donația ta

Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

 

Mulţumim că eşti alături de noi! Împreună putem oferi bolnavilor de Crohn și alte boli inflamatorii intestinale o viață demnă!


Dacă încă nu te-ai alăturat comunităţii Declic, poti să faci asta aici

sau poti vedea ce campanii active mai avem aici

Ne poți urmări și pe pagina facebook aici