Către:
Membrii Comisiei de elaborare a noului Cod silvic [1]
Ministrul Mediului, Mircea Fechet
Petiție
Vă solicităm ca noul Cod silvic să interzică tăierea arborilor remarcabili (monumentali) [2] din fondul forestier, dar și din afara acestuia. Cerem și impunerea de sancțiuni severe pentru tăierea acestor copaci deosebit de bătrâni, de mari dimensiuni sau cu o valoare culturală deosebită.
De ce este important?
Arborii remarcabili sunt strict protejați în aproape toată Europa. Protejarea prin lege există chiar și în afara UE, de exemplu în țări ca Moldova sau Georgia.
Sunt considerați remarcabili acei arbori care au o importanță ecologică, culturală și estetică aparte. Importanța ecologică e dată de faptul că sunt habitat pentru specii rare, iar valoarea istorică și culturală vine din vechimea lor de sute de ani. Nu în ultimul rând, copacii remarcabili au o mare importanță peisagistică, fiind incredibil de frumoși. Chiar și atunci când încep să se degradeze!
România face excepție când vine vorba de protecția lor. Dacă nu se află într-una dintre puținele arii naturale protejate strict, copacii remarcabili pot fi tăiați. Mai grav, în multe cazuri se încurajează tăierea lor pentru că ocupă inutil spațiul din fondul forestier. Silvicultorii preferă înlocuirea copacilor bătrâni cu unii mai tineri, ce pot fi valorificați economic și transformați, de exemplu, în mobilă.
În cele mai multe cazuri când acești arbori sunt tăiați ajung lemn de foc.
Această omisiune gravă din legislația românească poate fi corectată de echipa de specialiști ce lucrează la elaborarea noului Cod silvic. Este vorba de o echipă de silvicultori, cadre universitare și alți specialiști care, timp de 3 luni, va elabora noul text al legilor silvice din România.
În prezent ne aflăm în etapa în care cei ce lucrează la rescrierea Codului silvic preiau sugestii privind modul în care trebuie administrate pădurile din țara noastră. Așa că semnează și tu petiția prin care le cerem să includă în textul legilor silvice protejarea strictă a tuturor arborilor remarcabili.
Semnează și tu petiția!
Note:
[1] www[.]proiect[.]codsilvic[.]ro: Echipa de proiect
[2] Ce sunt arborii remarcabili - Notă argumentativă privind inițiativa de conservare și protejare a arborilor bătrâni, remarcabili, din România - Tibor Hartel, Arghiuş Viorel - Aprilie 2021