62.299 din 100.000 de semnături

Semnează petiția!

Către: Procurorul General al României

Petiție

Noi, semnatarii acestei petiții, vă solicităm să efectuați cecetările în dosarul 10 august și să stabiliți cine sunt vinovații pentru represiunea împotriva protestatarilor pașnici. Pentru a mai avea încredere în justiție, vrem să vedem o anchetă temeinică și imparțială. Altfel, riscăm ca ancheta 10 august să devină un nou dosar „fără vinovați”, precum dosarele Revoluției și Mineriadei.

De ce este important?

Update

Pe 8 august 2023, Parchetul General a trimis în judecată 16 jandarmi și șefi din Jandarmeria Română.

În august 2022, Parchetul General a început urmărirea penală pe numele a zeci de jandarmi care au agresat și gazat protestatari pașnici.

Pe 16 aprilie 2021, am reușit să obținem la Curtea de Apel București a redeschiderea anchetei, inclusiv împotriva șefilor Jandarmeriei. 

Tribunalul București a închis definitiv, pe 2 martie 2021, ancheta 10 august privind șefii Jandarmeriei. Șefa DIICOT infirmase decizia de clasare, iar Tribunalul București trebuia să confirme redeschiderea anchetei penale, pentru reluarea cercetărilor.

În 2020, DIICOT a anunțat public că i-a scos de sub urmărire penală pe șefii din Jandarmerie, care ar fi comandat jandarmilor din Piața Victoriei să intervină abuziv.

Procurorii DIICOT susțin că protestatarii pașnici au fost ”complici” și sunt vinovați pentru că au fost gazați ori bătuți. O asemenea argumentație încalcă dreptul la protest pașnic, garantat prin Constituție. Să acuzi femei, copii și bătrâni gazați ori agresați de jandarmi că și-au exprimat public opinia, în Piața Victoriei, pe 10 august 2018, este inadmisibil.

De aceea, considerăm că este necesară reluarea anchetei și soluționarea dosarului în baza probelor, a mărturiilor celor prezenți, nu pe baza unor opinii personale ale procurorului de caz.

Mai mult, susținerea DIICOT, că jandarmii din Piața Victoriei au acționat pe cont propriu când au lovit manifestanții, este lipsită de fundament. Jandarmeria este o instituție militarizată, iar jandarmii acționează doar la ordin.

Prin urmare, vă cerem să restabiliți ordinea în justiție și să dispuneți o soluție corectă, onestă pentru cetățeni. În caz contrar, oamenii nu vor mai avea încredere în justiția din România, dacă după ce sunt bătuți și gazați fără motiv, tot ei sunt arătați cu degetul ca fiind vinovați.

Contribui și tu?

Donez 0 RON

Donate to declic.ro!

Donația ta este

Donez o dată Donez lunar

Donația ta

200 RON
Îți mulțumim pentru donație. Așteaptă până prelucrăm datele în siguranță.

Alte modalități de a dona

Știm că ai un program încărcat și uneori nu apuci să citești e-mailurile trimise de echipa Declic. Așa că am creat un nou canal prin care să comunicăm succint. Sperăm să ni te alături pe Telegram, ca să rămâi la curent cu ce facem.

📱 Înscrie-te și tu apăsând unul din butoane de mai jos. Nu te costă nimic!

Te înscrii pe Telegram-ul Declic?

Promitem să-ți trimitem apeluri la acțiune clare, astfel încât tu să înțelegi rapid problema și să poți acționa și atunci când ai doar 5 minute la dispoziție.

 

În acest fel, vei putea lua parte la elaborarea legilor și politicilor care ne afectează viața. Vei putea semna petiții online, scrie parlamentarilor, vei afla de înmânările de semnături sau atelierele online. 

Comunitatea Declic intervine continuu în procesul politic. Fiecare semnătură pe care o dai, fiecare share către prieteni, fiecare email trimis către autorități, fiecare gest mic sau mare, contribuie la o societate mai bună. 

Pe curând!
Echipa Declic

P.S: Nu ești pe Telegram? Nu-ți face griji! Îți vom trimite în continuare noutăți pe email.

 

Următorul pas: dă de veste